Accident între un autocar şi un TIR pe DN 1. Un bărbat a murit, iar alți 6 oameni au fost transportați la spital
0Un bărbat de 58 de ani, cetăţean străin, a murit marți seară într-un accident pe DN 1, în care au fost implicate un autocar şi un TIR. Autorităţile au declanşat Planul Roşu de Intervenţie.

Accidentul a avut loc pe DN 1, în zona localităţii Scoreiu, județul Sibiu, fiind implicate un autocar şi un TIR, potrivit News.ro.
La nivelul ISU Sibiu a fost activat Planul Roşu de intervenţie.
„În timp ce conducea un autocar spre Braşov, într-o curbă la dreapta, din cauze care se vor stabili în urma cercetărilor, un bărbat în vârstă de 58 de ani, cetăţean străin, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un ansamblu tir condus din sens opus de către un bărbat de aproximativ 50 de ani. Din păcate, şoferului autocarului a decedat în urma leziunilor suferite”, a transmis IPJ Sibiu.
De asemenea, în urma impactului a fost rănit și şoferul TIR-ului, un bărbat de 43 de ani din Hunedoara, şi 6 pasageri din autocar.
În total 9 persoane erau în autocar – cei 6 pasageri, şoferul şi doi şoferi de rezervă.
Cinci victime, două femei şi trei bărbaţi, au suferit răni uşoare şi au fost transportaate la UPU Sibiu pentru investigaţii suplimentare, iar un alt bărbat în vârstă de 58 de ani a suferit un traumatism cranian şi a fost transportat la UPU Sibiu de către un echipaj SMURD.