China, Rusia și Iranul cer ridicarea sancțiunilor impuse Teheranului în dosarul nuclear
0China, Rusia și Iranul au solicitat vineri ridicarea sancțiunilor impuse Teheranului, în cadrul unei întâlniri diplomatice desfășurate la Beijing. Discuțiile au loc într-un context de presiune internațională asupra dosarului nuclear iranian, pe fondul unei politici dure din partea Statelor Unite.

Ministrul chinez de Externe, Wang Yi, a subliniat importanța reluării dialogului și negocierilor, afirmând că „acordul internațional cu privire la problema nucleară iraniană a fost o realizare importantă obținută prin dialog și negociere” și că „Sancţiunile unilaterale nu vor face decât să exacerbeze conflictele”.
Oficialii prezenți la discuții, printre care adjunctul ministrului rus de Externe, Serghei Riabkov, și reprezentantul iranian Kazem Gharibabadi, au insistat asupra necesității de a pune capăt tuturor sancțiunilor impuse Iranului, potrivit Reuters. „Am procedat la un schimb de vederi aprofundat cu privire la probleme nucleare şi ridicarea sancțiunilor”, a declarat Ma Zhaoxu, adjunctul ministrului chinez de Externe.
Statele Unite și aliații săi suspectează Iranul că urmărește dezvoltarea unei arme nucleare, acuzație respinsă ferm de Teheran, care susține că programul său are scopuri exclusiv civile. Acordul nuclear semnat în 2015 cu marile puteri, cunoscut drept Acordul de la Viena, a impus restricții asupra programului nuclear iranian în schimbul unei relaxări a sancțiunilor economice.
Însă în 2018, președintele american Donald Trump a retras unilateral SUA din acord, reimpunând sancțiuni dure împotriva Iranului. Ca răspuns, Teheranul a renunțat treptat la angajamentele sale, reluând activități nucleare controversate.
În prezent, toate eforturile de a revigora Acordul de la Viena au eșuat, iar documentul riscă să devină ineficient după octombrie 2025, moment în care unele state ar putea reimpune sancțiuni Iranului.
Trump, între dialog și amenințări
După revenirea sa la Casa Albă, Donald Trump s-a declarat deschis unor negocieri cu Teheranul, menționând că a transmis o scrisoare liderilor iranieni. Totuși, el a avertizat asupra unor posibile acțiuni militare dacă Iranul refuză să coopereze.
Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a respins ferm poziția Washingtonului, catalogând-o drept „o amenințare imprudentă” și subliniind că Iranul este „capabil de ripostă”.
Între timp, SUA continuă politica de „presiune maximă” asupra Iranului. Recent, Washingtonul a impus noi sancțiuni împotriva ministrului iranian al Petrolului și unor entități acuzate că ajută Teheranul să evite restricțiile asupra exporturilor de petrol. În replică, Iranul a condamnat aceste măsuri, denunțând „ipocrizia” administrației americane.