Este oficial! Ilie Bolojan, alesul lui Nicușor Dan pentru șefia Guvernului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Președintele Nicușor Dan a anunțat, vineri, că îl desemnează premier pe liderul PNL, Ilie Bolojan. 

UPDATE Ionuţ Stroe (PNL): „E nevoie de construcţie, nu de orgolii”

Ilie Bolojan a demonstrat că a rămas consecvent principiilor care i-au definit cariera: seriozitate, eficiență și o înțelegere lucidă a contextului în care ne aflăm. Într-o perioadă complicată pentru România, vine cu un plan clar și cu o viziune ancorată în realitate. Performanțele lui – fie că vorbim de Oradea, de Consiliul Județean Bihor, de funcția de președinte al Senatului sau președinte interimar al României – vorbesc de la sine. Tocmai de aceea, e firesc ca PNL să stea ferm în spatele lui, pentru că e unul dintre liderii care chiar pot duce un proiect serios până la capăt. Sper ca toate partidele să înțeleagă importanța momentului. Mai ales USR, care – să sperăm – a lăsat în urmă impulsivitatea din 2021 și a învățat între timp ce înseamnă maturitatea politică”, a scris, pe Facebook, purtătorul de cuvânt al PNL, după desemnarea lui Ilie Bolojan ca premier.

Ionuţ Stroe a mai spus că „e nevoie de echilibru, de construcție, nu de orgolii sau reacții în căutare de aplauze. România are nevoie de oameni care înțeleg că nu e timp de experimente, ci de acțiune coerentă. Acum e timpul ca și ceilalți să demonstreze că pot fi parte dintr-o guvernare responsabilă”.  

UPDATE Anastasiu: „Sunt convins că vom avea patru partide” în coaliție

Discuțiile din acest moment despre pachetul de măsuri fiscale vizează nivelul cotelor diferențiate de TVA, nu creșterea globală a taxei, precum și impozitele care ar trebui majorate începând cu anul 2026, a declarat, la Digi24, Dragoș Anastasiu, consilier onorific al președintelui Nicușor Dan pentru relația cu mediul de afaceri.

Anastasiu apreciază că, cel târziu luni dimineață, va fi prezentată forma finală a pachetului de măsuri fiscale.

„Au lucrat împreună și a fost o atmosferă de responsabilitate, chiar dacă au fost viziuni diferite. Fiecare are interese proprii, dar prin negocieri se ating obiectie comune. Sunt convins că vom avea patru partide și vom avea un acord”, a afirmat Anastasiu.

UPDATE Sociologul Gelu Duminică: „La vremuri bune, cel puţin în următorul an, nu ne aşteptăm”

Prin desemnarea de către preşedintele Nicuşor Dan a lui Ilie Bolojan în funcţia de premier, „ce trebuia să se întâmple, s-a întâmplat”, spune sociologul Gelu Duminică.

De aici vom vedea ce se întâmplă mai departe. Tandemul care a fost menţionat în timpul alegerilor, uite, devine şi oficial ca nominalizare a prim-ministrului. Nu cred că trebuie să punem nici şampania la rece, dar nici să ne speriem, dar faptul că Bolojan este, totuşi, prim-ministru care a fost nominalizat şi care a acceptat e dătător de speranţă. Unu: având în vedere faptul că Bolojan este recunoscut ca un specialist foarte bun în administraţie şi în eficientizarea instituției lor. Doi: din punct de vedere politic, înseamnă că s-a ajuns la un consens între formaţiunile politice majore”, a declarat, vineri, Gelu Duminică, pentru Agerpres.

Sociologul mai spune că  „marea provocare” rămâne programul de guvernare.

UPDATE Stelian Bujduveanu (PNL): „Ilie Bolojan este un profesionist”

Primarul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu (PNL), apreciază că desemnarea lui Ilie Bolojan pentru funcţia de prim-ministru.al României „este un moment important pentru ţara noastră şi un pas esenţial pentru relansarea economică de care românii au nevoie”.

„Ilie Bolojan este un profesionist care înţelege ce înseamnă eficienţa, disciplina bugetară şi reforma reală. A demonstrat, prin rezultate, că administraţia poate fi modernizată cu viziune şi curaj - şi sunt convins că va face acelaşi lucru pentru România şi din poziţia de premier”, a scris Bujduveanu, pe Facebook.

UPDATE Dan Motreanu: „Guvernul viitor are datoria să ia deciziile corecte”

Prim-vicepreşedintele PNL, Dan Motreanu, a declarat vineri că „Ilie Bolojan a fost desemnat premier într-un moment dificil pentru România, „în care trebuie luate decizii nepopulare”.

„Şi-a asumat obiective clare: punerea în ordine a finanţelor publice, asigurarea unei guvernări eficiente şi respectarea românilor prin fapte, nu doar prin vorbe. Ilie Bolojan nu caută aplauze. Spune lucrurilor pe nume. Urmează un efort uriaş pentru ca toate aceste lucruri să devină realitate. Nu va fi uşor, dar românii au din nou motive să spere că vor avea o viaţă mai bună", a scris Motreanu pe Facebook.

Motreanu a mai spus că Ilie Bolojan este „un lider validat prin rezultate, cu o carieră solidă în administraţia locală”.

„A redus birocraţia, a tăiat risipa, a accelerat investiţiile şi a pus interesul public deasupra calculelor politice. În calitate de preşedinte interimar, a dat dovadă de echilibru, competenţă şi integritate”, a completat  Motreanu.

Prim-vicepreşedintele PNL a arătat că premierul desemnat trebuie să aleagă, împreună cu partenerii de guvernare, pachetul de măsuri pentru echilibrarea bugetului.

„Guvernul viitor are datoria să ia deciziile corecte pentru binele pe termen lung al ţării. Pe primul loc nu trebuie să stea calculele politice, ci ceea ce este benefic pentru România. Ilie Bolojan vorbeşte deschis despre adevăruri incomode. România are un deficit bugetar ridicat. (...) Sinecurile publice trebuie eliminate. Trebuie să reducem evaziunea fiscală, inclusiv prin înăsprirea legislaţiei în domeniu. Altfel, prin măriri de taxe îi lovim tot pe cei care plătesc deja taxele, a adăugat Motreanu.

UPDATE Alina Gorghiu (PNL): „Ilie Bolojan, terenul îți aparține”

Fostul ministru al Justiției Alina Gorghiu i-a urat succes lui Ilie Bolojan în funcția de premier.

„În succesul tău la guvernare și al echipei stă bunul mers al țării. Nu e deloc un context în care să fie cineva exaltat, să se dea cu artificii, e un moment dificil, dar se va depăși. Cu măsuri, nu ușor de digerat, plus multă comunicare, pentru ca românii să înțeleagă de ce o luăm pe acest drum și să accepte să fie parte în acest proiect nou. Succes și înțelepciune viitorului Guvern!”, a transmis Alina Gorghiu pe Facebook.

UPDATE USR: „Un semnal clar că România poate merge înainte cu seriozitate și respect pentru banii publici”

USR a salutat vineri desemnarea lui Ilie Bolojan pentru funcția de premier.

„Desemnarea lui Ilie Bolojan pentru funcția de premier este un semnal clar că România poate merge înainte cu seriozitate și respect pentru banii publici. USR salută decizia președintelui Nicușor Dan. Știm că e greu și urmează o perioadă a deciziilor dificile. Sunt prea mulți români care simt că muncesc din greu, dar nu le mai ajung banii. Prea mulți români și-au pierdut încrederea în politică, în schimbare. Știm că avem un stat care, astăzi, cere tot mai mult, dar oferă prea puțin. Dar putem începe schimbările care au fost amânate de prea mulți ani. Propunerea lui Ilie Bolojan pentru funcția de premier e semnalul clar că România poate fi guvernată cu seriozitate și cu bun-simț. USR va sprijini acest guvern și va lupta pentru reforme, reducerea cheltuielilor inutile și sprijinirea oamenilor care muncesc cinstit. Va fi greu. Dar e timpul reformelor”,  a transmis USR într-un comunicat.

UPDATE Bolojan se întâlnește cu liderii partidelor politice

Vineri la ora 16, Ilie Bolojan se întâlnește cu liderii partidelor politice. Întâlnirea are loc la Senat.

UPDATE Alimentele și medicamentele rămân cu TVA de 9%, până la 1 ianuarie 2027

Cei doi au stabilit că alimentele și medicamentele rămân cu TVA de 9% până la 1 ianuarie 2027, potrivit unor surse politice.

UPDATE Declarațiile premierului Ilie Bolojan

Ilie Bolojan, premierul desemnat de Nicușor Dan. FOTO Inquam Photos / George Calin
Ilie Bolojan, premierul desemnat de Nicușor Dan. FOTO Inquam Photos / George Calin

„Domnule Președinte, vă mulțumesc pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o prin această nominalizare. Sunt conștient de marea responsabilitate pe care mi-o asum, datorită situației dificile în care se găsește țara noastră, ca efect al crizei bugetare îndelungate.

Începând din această după-amiază, voi continua discuțiile cu partidele politice pentru asigurarea unei majorități parlamentare, pentru definitivarea Guvernului și a programului de guvernare.

În aceste acțiuni, voi urmări trei direcții. Să punem ordine în finanțele țării, să lucrăm pentru o bună guvernare care să creeze condiții de dezvoltare în România și, prin tot ceea ce facem, nu în ultimul rând, să arătăm respectul cuvenit românilor.

Și știu că nu va fi o întreprindere ușoară, dar am convingerea că împreună cu Președintele României, cu oamenii responsabili din partidele politice și bazându-ne pe cetățenii țării noastre, putem trece de această situație dificilă și repune România pe un drum bun”, a spus Ilie Bolojan

UPDATE Declarațiile președintelui Nicușor Dan

Nicușor Dan a anunțat că Ilie Bolojan e noul premier al României. FOTO Inquam Photos / George Calin
Nicușor Dan a anunțat că Ilie Bolojan e noul premier al României. FOTO Inquam Photos / George Calin

„Îl desemnez pe domnul Ilie Bolojan ca Prim-ministru.

Vreau să mulțumesc partidelor care vor forma majoritatea parlamentară pentru aceste săptămâni de discuții.

Este în interesul României ca Guvernul să fie sprijinit de o majoritate solidă, și partidele au înțeles lucrul acesta.

De asemenea, este în interesul României ca în majoritatea care susține Guvernul forțele politice să colaboreze, și am încredere că o vor face.

Evident că a fost o întrebare legitimă a societății de ce discuțiile acestea au durat o lună de zile.

Pe de o parte, avem exemplul democrațiilor consolidate în care negocierea pentru formarea unui Guvern cu multe partide durează mult mai mult decât o lună. Pe de altă parte, au fost chestiuni importante, sensibile și măsuri dificile pe care partidele și le-au asumat pentru guvernare, și niciuna din zilele pe care le-am petrecut în aceste discuții nu a fost o zi pierdută.

Urgența pentru România este relansarea economică, dar, ca să ai o relansare economică, trebuie să ai o bază solidă. Și pentru asta, trebuie să muncim și responsabilitatea este a Guvernului și a coaliției care îl sprijină.

E nevoie să corectăm deficitul financiar pentru a pune bazele pentru ca economia românească, cu tot potențialul pe care îl are, să poată să se dezvolte și să aducă prosperitate pentru români.

Domnul Ilie Bolojan este persoana cea mai potrivită să facă ajustările necesare în aparatul statului român. Este o persoană care, în pozițiile pe care le-a avut, de primar, de președinte al Consiliului Județean, a dovedit, pe de o parte, că știe să reducă și să eficientizeze cheltuielile, pe de altă parte are o viziune de dezvoltare.

Este persoana cea mai potrivită și va avea în mine un partener”, a anunțat Nicușor Dan.

UPDATE Nicușor Dan a acceptat creșterea TVA, potrivit unor surse „Adevărul”  

Nicușor Dan și Ilie Bolojan. FOTO presidency ro
Nicușor Dan și Ilie Bolojan. FOTO presidency ro

Știrea inițială

Președintele urmează să susțină o conferință de presă vineri la ora 15:00, în cadrul căreia va anunța și cine va fi noul premier.

Tot vineri, Nicușor Dan s-a întâlnit cu Bolojan la Cotroceni pentru o nouă discuție, după blocajul pe tema creșterii TVA.

În cadrul discuțiilor, Bolojan i-a explicat președintelui că România riscă o criză de finanțare dacă nu crește rapid veniturile bugetare, dar Nicușor Dan a cerut alte soluții, dat fiind că el a promis în campania electorală că nu va crește TVA, scrie G4Media.  

Liberalul i-a arătat președintelui calcule potrivit cărora e nevoie de creșterea TVA pentru a acoperi o parte din deficitul bugetar produs de guvernul Ciolacu. Nicușor Dan a spus că nu vrea creșterea TVA pentru că a promis în campanie, dar nu le-a prezentat liderilor politici o alternativă pentru aducerea de venituri suplimentare la buget, potrivit informațiilor G4Media.

Cu o zi înainte, Ilie Bolojan l-a avertizat pe președintele României că nu acceptă funcția de premier dacă șeful statului refuză creșterea TVA la 21%. De aceea, discuția programată pentru joi seară, la ora 20:00, între Nicușor Dan și liderii de partide a fost anulată.

Președintele Nicușor Dan a participat la mai multe dintre ședințele formațiunilor politice. De altfel, decizia vine în urma unui al doilea șir de consultări la Cotroceni cu partidele parlamentare.  

Varianta lui Ilie Bolojan în fruntea Guvernului a fost susținută atât de șeful statului, cât și de PNL, USR și UDMR. 

Ilie Bolojan a revenit în funcția de președinte al Senatului și șef interimar al PNL, după ce a asigurat interimatul funcției prezidențiale în cel mai lung astfel de mandat de până acum, de aproximativ 100 de zile. 

Bolojan a ajuns în funcția de președinte interimar în urma demisiei președintelui Klaus Iohannis, pe 3 februarie 2025. 

România a avut atât președinte interimar, cât și premier interimar, timp de o lună și jumătate. 

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite