Ședință tehnică pentru legislație în domeniul hidrogenului

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociația pentru Combustibili Sustenabili, împreună cu Universitatea Tehnică de Construcții București, au găzduit o ședință tehnică pentru elaborarea cadrului legal necesar evoluțiilor în industria hidrogenului. Ședința a avut loc la data de 03.02.2023 în campusul UTCB, Facultatea de Inginerie Mecanica și Robotică.

P1588343 JPG

Hidrogen pentru Industrii și Servicii Sustenabile

În accepțiunea, viziunea strategică și planurile de acțiune ale Uniunii Europene, hidrogenul este considerat principalul catalizator al industriei, transporturilor și dinamicii sociale. Asociația pentru Combustibili Sustenabili este activ implicată în elaborarea Strategiei Naționale a Hidrogenului. La propunerea membrilor fondatori ai Asociației, Linde Gaz România și Messer România Gaz, cei mai mari producători, transportatori și distribuitori de gaze industriale din lume, ACS a luat o nouă inițiativă în a întruni întreg cadrul național de reglementare pentru dezvoltarea infrastructurii tehnico-legală necesară amplificării mecanismului de piață pentru industrii și transporturi sustenabile, alimentate cu hidrogen.

ACS sprijină un aliniament rapid cu "Planul Industrial al Pactului Verde pentru noua eră Net-Zero"

image

Ne regăsim într-o etapă istorică, în care Uniunea Europeană și SUA caută soluții pragmatice pentru dezvoltarea unui concurent eco-eficient hidrocarburilor poluante care ne alimentează astăzi industriile și logistica. Suntem în latura corectă a istoriei, realizând severitatea momentului și așezând fundațiile pentru noua eră a responsabilității organizaționale. Hidrogenul în industrie și logistică este ținta spre care tindem împreună cu Uniunea Europeană și Comisia care au emis nu mai devreme de 1 februarie 2023 Comunicatul Planul Industrial al Pactului Verde pentru o eră Net-Zero. Conform Planului, vom discuta pragmatic despre o perioadă de tranziție, până la maturizarea suficientă a industriei hidrogenului, ca aceasta să poată deveni în egală măsură sustenabilă economic, dar și din punct de vedere al mediului înconjurător. O perioadă de tranziție este necesară a fi calculată în acest sens, perioadă pentru care Uniunea Europeană a pregătit instrumentele esențiale în Planul de Acțiune pentru o Economie Circulară, etapă în care reciclarea, supra-ciclarea, combustibilii de tranziție (precum gazul natural comprimat sau lichefiat) vor intra în circuitul economic.”

Vlad STOICESCU

Președinte ACS

Norme metodologice, standarde și licențe pentru o nouă economie alimentată de hidrogen

image

„În vederea dezvoltării unei noi economii, alimentată de hidrogen ca și componentă critică, devine esențială elaborarea de norme metodologice de aplicare a Ord. Nr. 200 si 201 din 2020, emise de ANRE în ce privește autorizarea și licențierea noilor instalații de hidrogen. Astăzi intră pe agendă și actualizarea tuturor Prescripțiilor Tehnice ISCIR care se referă la hidrogen și amestecurile de hidrogen. Pornim „grass-roots”, de la firul ierbii, pentru o infrastructură tehnico-legală eficientă dezvoltării industriilor, dar și pentru siguranța și securitatea în exploatare. Pentru ca societatea să îmbrățișeze această tranziție, într-un climat economic confuz, siguranța trebuie să fie infrastructură critică încă din etapele incipiente, ajungând la un standard legislativ și normativ echilibrat între nevoile pieței și responsabilitatea industriei manifestată prin colaborarea continuă cu organismele de reglementare.”

Dipl. Eng. Romeo MICLEA

Vicepreședinte ACS

Manager Engineering & Regulatory Linde Gaz România

Reprezentarea la nivel înalt din partea Camerei Deputaților a Parlamentului României 

image

„În calitate de Raportor al Grupului de lucru pentru hidrogen din Comisia pentru Industrii și Servicii a Camerei Deputaților a României, voi continua să mă implic în tot ceea ce înseamnă consultări pentru pregătirea cadrului legislativ, într-o colaborare profesională excelentă cu Ministerul Energiei, ANRE și instituțiile de reglementare care vor avea atribuții în domeniu. Întotdeauna vom colabora cu specialiștii din industrie pentru a armoniza infrastructura legală cu evoluțiile tehnice.”

Oana-Marciana Özmen

Deputat

Secretar al Comisiei pentru Industrii și Servicii 

Efort instituțional pentru industrii și servicii sustenabile, în deplină siguranță pentru cetățeni

image

„Am constatat deja că ne aflăm într-o etapă în care industria evoluează și am demarat inițiative inter-instituționale pentru noi norme metodologice, prescripții, elemente normative și legislative care să acopere integral necesitățile pentru o economie alimentată de hidrogen. Vă asigurăm că deja întreprindem toate eforturile pentru ca piața noastră să evolueze în armonie cu cea europeană și vom continua seria de întâlniri tehnice bilaterale cu instituțiile statului, instituții de cercetare, societatea civilă și agenții din piață pentru un cadru normativ și legal permanent actual.”

Ionel-Emanuel OPROIU

Inspector de Stat Șef Adjunct cu atribuții de Inspector de Stat Șef 

Instituții de cercetare și experți simt nevoia unui efort mai mare pentru resurse europene

image

„Avem nevoie de un efort comun al tuturor agenților economici din piață, dar mai ales al instituțiilor statului abilitate să dispună finanțe atrase din resursele alocate de Uniunea Europeană pentru dezvoltarea acestei componente esențială pentru următoarea etapă în industrie și servicii. Ne manifestăm sprijinul pentru dezvoltarea cadrului legislativ și normativ, prin contribuția Asociației pentru Energia Hidrogenului din România la toate ședințele tehnice, dar mai ales a Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice Râmnicu Vâlcea, contribuind cu toate resursele noastre intelectuale.”

Ioan IORDACHE

Director al Asociației pentru Energia Hidrogenului din România

Cercetător Științific ICSI RM. Vâlcea

Ședința tehnică a continuat prin prezentări de soluții integrate pentru dezvoltarea, certificarea, autorizarea și punerea în funcțiune a instalațiilor pentru gaze sub presiune, unde Bureau Veritas a evoluat cu o serie de lămuriri. INAQ Consulting a evoluat prin prezentarea soluțiilor de management integrat și total al calității în sisteme antreprenoriale alimentate cu gaze sub presiune. 

ASRO sprijină eforturile pentru standardizarea în industria hidrogenului

image

Reprezentantul Organismului Național de Standardizare (ASRO) a reiterat sprijinul tehnic venit din partea platformei naționale pentru elaborarea și adoptarea standardelor europene și internaționale, în vederea evoluției fără bariere de progres a pieței de hidrogen din România.

Transporturi sustenabile alimentate de hidrogen

image

Reprezentanții Ministerului Transporturilor, la nivel de Direcție Generală Strategie, CNAIR, ARF, ARR, RAR, au reiterat sprijinul pentru tranziția transporturilor la resurse sustenabile de alimentare, punând accent pe necesitatea unui cadru normativ și legislativ specific industriei transporturilor. În dialog cu reprezentanții ACS, s-a decis un efort comun pentru suprapunerea strategiilor naționale în domeniul transporturilor cu planificarea națională și continentală pentru dezvoltarea infrastructurii, pentru a acomoda toate sursele de alimentare sustenabilă în coridoarele multimodale de transport rutier, feroviar, naval și aerian. ACS și Direcția Generală Strategie a Ministerului Transporturilor împărtășesc punctul de vedere conform căruia conceptul de Hydrogen Valley (centru de producție, distribuție, transport și alimentare cu hidrogen) trebuie să fie dezvoltat în puncte multimodale de transport, atât pentru alimentarea lanțurilor de distribuție cât și pentru transportul combustibilului sustenabil către consumatorii finali. 

Marile agenții de consultanță sunt interfața dintre corpul administrativ și mediul economic

image

În dialog cu agențiile de consultanță invitate să participe, s-a reiterat interesul agenților economici din piață în politicile ESG (mediu, social și guvernamental), care urmează să evolueze în legislație specifică și norme de raportare a emisiilor de gaze cu efect de seră rezultate din operațiuni și lanțurile de distribuție. Ședința tehnică a fost benefică pentru reasigurarea mediului corporativ în ceea ce privește eforturile de conformare cu cerințele pentru un design organizațional care pornește de la principiile sustenabilității, corelat perfect la noua normă continentală și globală. Ședința tehnică s-a materializat drept un exercițiu incipient al componentei de „modificări legislative” din livrabilele agreate conform Strategiei Naționale a Hidrogenului. PwC România, consultant contractat pentru elaborarea documentului programatic SN Hidrogen România, a participat activ la dezbateri prin experții tehnici afiliați.

Au fost invitați să participe: Ministerul Mediului, Ministerul Energiei, Ministerul Transporturilor, Registrul Auto Roman, Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat, Compania Națională pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune, ASRO, Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare, Autoritatea Rutiera Romana, Administrația Fondului de Mediu, Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei, Inspecția Muncii, Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Securitatea Miniera și Protecție Antiexplozivă- ISEMEX S.A., Autoritatea de Reforma Feroviară, Autoritatea Feroviară Română, Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei, RENAR, PwC România, Deloitte România, Linde Gas România, Messer Gaz România, Vitaro, Petrom, Engie, Intergas, Avangarde Safety, Inaq, Solaris Bus România

image
image
image
image
image
image
Screenshot 2023 02 06 at 14 26 56 png
Screenshot 2023 02 06 at 14 00 33 png
image
P1588424 JPG
image
image
image
image
P1588352 jpg
P1588343 JPG
Oz jpg
Opinii

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite