
Interviu cu violonistul și dirijorul Ciprian Marinescu
0Violonistul și dirijorul Ciprian Marinescu: ”În Japonia nu există weekend. În special în cazul muzicienilor, nu ai sâmbăta și duminica libere. Cele mai importante concerte, de fapt, sunt sâmbăta și duminica.”

O.S.P.: Ciprian Marinescu, ai terminat Universitatea Națională de Muzică din Bucureşti ca violonist, în anii `90, iar drumurile artistice te-au dus în Japonia. De câți ani ești stabilit la Osaka și cum s-a întâmplat această integrare artistică și personală a ta la lumea japoneză?
Ciprian Marinescu : S-a întâmplat în 1997. Pe vremea aceea, eram violonist în Orchestra Națională Radio. Deci, au trecut 28 de ani. Am, de fapt, mai mulți ani petrecuți în viață în Japonia decât în România. Am ajuns să trec pragul jumătății. A fost o vacanță de vară, cum aveam noi aici în România, vacanțele foarte lungi de vară între stagiuni. Am mers în vacanța de vară, la Osaka și nu știu de ce, chiar nu pot să-mi imaginez, am luat și vioara cu mine, ceea ce nu se întâmpla niciodată. A fost prima dată când, în vacanța de vară, mi-am luat vioara cu mine. Când am ajuns acolo, stând la o cafea dimineață, prietena mea îmi citea un ziar și spunea că, uite, poimâine este concurs la Filarmonica din Osaka. A sunat foarte interesant, pentru că eram la vârsta la care mai puteam să cânt un concert de pe o zi pe alta, un concert romantic, studiile de orchestră le știam pentru că deja aveam șapte ani de zile petrecuţi în Orchestra Națională Radio. Și am zis să încerc. A fost o încercare binevenită, care m-a adus astfel pe meleagurile Japoniei și am rămas acolo.
O.S.P.: Deci din 1998 ai avut poziția de concert-maestrual Filarmonicii din Osaka, direct?
C.M.: Exact. Din 1998 am avut fost concert-maestru. Între timp am renunțat, am intrat într-o altă orchestră în calitate de concert-maestru, iar acum 17 ani mi-am făcut orchestra mea, o orchestră cu muzicieni speciali din zona Osaka-Kansai. O orchestră în care am luat cei mai buni muzicieni din toate orchestrele care sunt în Kansai Area, o orchestră cu care am avut plăcerea să colaborez cu foarte mari muzicieni români și să-i invit în Japonia. Mă refer la artişti precum Liviu Prunaru, Ionut Ștefănescu, Tiberiu Soare, Horia Mihail și poate lista mai continuă, dar nu mi-aduc acum aminte. Iniţial am fost concert-maestru al acesteia şi am colaborat cu diferiți dirijori. Între timp, orchestra a început să aibă un statut personal, să fie foarte bine apreciată, foarte cunoscută…
O.S.P.: Sub ce nume s-a consacrat această orchestră?
C.M. Osaka Harmony Orchestra. La început, era o orchestră de cameră, dar, între timp, ne-am dezvoltat. Cântăm uneori și cu „suplimenți”, aceasta fiind o manieră foarte des practicată în străinătate. Orchestra are, de fapt, 60 de membri stabili și, când sunt programe mari, invităm muzicieni suplimentari. Asta a fost traiectoria mea în Japonia. Aşa am evoluat de la concert-maestru către dirijor. De când eram mic, îmi aduc aminte, jonglam foarte mult cu dirijatul. Fratele meu, Camil Marinescu (care a fost dirijor), tot timpul îmi explica. Eram în conversații, în discuții, ne și certam uneori pe teme dirijorale și muzicale. Am simțit nevoia să trec către această latură a dirijoratorului. La început, am făcut-o de plăcere, am zis… hai să încerc. De fapt, am „salvat” un concert la Oradea, unde nu a venit dirijorul japonez care era programat și atunci a trebuit să dirijez eu acel concert, așa, instantaneu.
O.S.P.: În ce an se întâmpla asta?
C.M.: Cred că sunt vreo 17 ani de atunci, de când a fost prima tentativă. Am simțit că pot, colegii din orchestră au fost foarte încântați și ușor, ușor, am început. Acum sunt mai mult dirijor, mai fac doar muzică de cameră, am un cvartet, ca violonist. În marea majoritate a concertelor activez ca dirijor acum.
O.S.P.: Și cu această orchestră ai ajuns și în România?
C.M.: Da, am ajuns și în România. În 2013 se întâmpla, la Festivalul Enescu. Din 2013, am avut bucuria și șansa să venim și să facem Octetul de Enescu. Probabil că orchestra japoneza era cea mai bine venită, pentru că sunt foarte preciși, foarte muncitori și au talentul de a lucra ore întregi pentru a atinge perfecțiunea. Iar Octetul de Enescu este într-adevăr o lucrare incredibil de dificilă. Mi-aduc aminte, solist a fost Ion Bogdan Ștefănescu cu un concert de Jolivet pentru flaut şi orchestră, incredibil interpretat de prietenul și colegul nostru. A fost un succes, un succes imens. A fost la Ateneul Român, iar Ateneul este o sală ideală pentru orchestră de cameră.
O.S.P.: Ciprian Marinescu face parte dintr-o familie de patru veri muzicieni. Este un lucru care sună special pentru că mulți își fac copii muzicieni, dar nu toți și rămân. Pe scurt, despre ce este vorba?
C.M. Este vorba despre cei doi veri ai mei, Ovidiu Marinescu și Liviu Marinescu. Amândoi muzicieni, stabiliţi în Statele Unite. Liviu este profesor, compozitor și profesor de compoziție la Los Angeles. Ovidiu Marinescu, un violoncelist de foarte mare clasă și o persoană așa unică, specială, cu om cu un umor și un șarm aparte. El este în Philadelphia. Eu cu fratele meu, Camil, am ajuns în Japonia, aşadar patru veri primari pe două continente.
O.S.P.: Camil Marinescu a fost, din păcate vorbim la trecut despre el, a fost un mare dirijor român al sfârșitului de secol XX și începutului de secol XXI. A avut o carieră dirijorală consistentă.
C.M. El a pornit pe dirijorat, a iubit dirijatul, a avut șansa să aibă maeștri deosebiți. Cred că pe vremea aceea era profesorul Bugeanu, după care a venit maestrul Mandeal și, mă rog, mulți alții. El a avut șansa să înceapă de tânăr acest drum.
O.S.P.: Apropo de drumuri pe care te duce viața, în iunie 2025, Filarmonica George Enescu va realiza un turneu la Osaka, în cadrul căruia va avea și un concert dirijat de Ciprian Marinescu și, avându-l ca solist pe Liviu Prunaru, de asemenea doi colegi de generație, fiecare cu o carieră impresionantă pe alte meridiane ale lumii. Care este istoria acestui concert? Și putem să invităm de acum pe cei care ne citesc, miercuri, 18 iunie 2025, la Ateneul Român, pentru a vedea versiunea din România a concertului care va avea loc la Osaka, pe 24 iunie.
C.M. In 2025, la Osaka are loc Expoziția Mondială. Aşa a apărut acest concert, deoarece Filarmonica George Enescu era invitată să cânte în acest context la finalul lunii iunie la Expoziția Mondială. Timpul fiind destul de scurt, sincer să fiu, la început am fost puțin sceptic pentru că este greu să faci acolo un concert, mai ales dacă nu ştii cu ani înainte. Dar ideea că mă voi reîntâlni cu foștii colegi din Filarmonică, cu orchestra Filarmonicii George Enescu, că vom fi pe aceeași scenă, m-a făcut să accept provocarea şi ideea, care este extraordinară. Și acum îmi dau seama că am făcut un lucru foarte bun și sper ca toată lumea să se bucure acolo. Va fi o experiență inedită și pentru colegii mei, și pentru mine, și pentru publicul japonez, pentru că publicul japonez ascultă mai rar orchestre venite din Europa, din zona asta. Sau dacă vin orchestre europene, sunt Berlinul, Viena, și așa mai departe. Este o șansă unică și pentru publicul japonez. Am făcut și un cor cu care vom cânta, care a ajuns la 170 de persoane și m-am oprit aici, doar pentru că nu mai aveam loc pe scenă.
O.S.P.: Cor care va cânta în lucrarea japoneză...
C.M. Da, avem în program şi o lucrare japoneză. Este un medley de cântări vechi japoneze, cântece frumoase, foarte plăcute. O lucrare de 17 minute cu cor. Și pentru mine, fiind român și japonez, este o mare plăcere să am posibilitatea să fac lucrarea asta cu orchestră, cu foști colegi din România și cu un cor din Japonia.
O.S.P.: Sunt sigură că cititorii români vor să știe ce alte proiecte mai are în România Ciprian Marinescu, dirijorul și organizatorul de festivaluri și de evenimente muzicale.
C.M. Adevărul este că de 15 ani am început un festival la Oradea, care este un oraș foarte frumos, cu oameni foarte frumoși, cu o orchestră docilă, civilizată, o orchestră cu care poți să faci în două, trei săptămâni, lucruri care de obicei sunt greu de realizat. De 15 ani s-a creat o prietenie reală între noi.
O.S.P.: Ești directorul artistic al acestui festival.
C.M. Sunt, efectiv, prieten cu ei. E destul de greu să rămâi în același loc 15 ani, pentru că ne plictisim, unii de alții. Dar uite acolo se poate întâmpla și se întâmplă. Un festival în care aduc foarte mulți japonezi, aduc și nume foarte mari din România, iarăși revin la Bogdan Zvorișteanu, concert-maestrul de la Suisse Romande, dirijorul Tiberiu Soare – care a venit în fiecare an, a fost atât de drăguț încât să ne ajute și îmi spune că se simte atât de bine la Oradea tot timpul. Flautistul Ion Bogdan Ștefănescu și mulți, mulți alți muzicieni de foarte bună calitate, pe care îi avem la ora actuală, cei mai buni muzicieni. Liviu Prunaru, de asemenea. Mergem acolo în fiecare an, ne bucurăm, stăm împreună o săptămână, două, ne bucurăm de muzică, ceea ce e cel mai important, ne bucurăm de oraș, care este un oraș superb. Deci cam asta fac eu în România. În rest, mai am câteva concerte așa... în orașele în care îmi plac, precum Brașov sau Sibiu. Sper să ajung și către Moldova, dar n-am avut până acum această șansă. Sincer să fiu... nu am nici timpul necesar când vin în România să stau foarte mult aici.
O.S.P.: Pentru că în continuare ai o și o carieră pedagogică destul de intensă în Japonia.
C.M. În Japonia predau. Eu am mai vorbit și cu prietenii mei. Nu avem zile libere în Japonia, nu avem sâmbătă, duminică.
O.S.P.: Adică... nu aveți weekend?
C.M. Nu există, nu există. În special în cazul muzicienilor nu există să ai sâmbătă, duminică. Noi avem tot timpul concerte care sunt sâmbătă, duminică. Cele mai importante concerte sunt sâmbăta, duminica. Luni şi marţi avem repetiții.
O.S.P.: Se lucrează șapte zile pe săptămână?
C.M. Da, este ceva normal. La noi orchestrele au cam 150 de concerte pe an. Deci concerte, nu servicii. Pe lângă acele concerte sunt repetițiile aferente. 150 de programe. Programele se fac și de câte două ori, dacă e nevoie, dar asta nici nu se mai pune, se întâmplă rar. Am colegii la suflători care nu s-au ridicat de pe scaun. Sunt... incredibili. Le face și plăcere și cântă tot timpul cu aceeași bună dispoziție. Concediu există, au două perioade, una în mai, de patru zile, și una la mijloc de august, tot așa, patru-cinci zile. Astea sunt concediile obligatorii. În perioada aceea nu pui niciun concert, nu pui absolut nimic. De Crăciun, de Anul Nou… avem concerte de Anul Nou, inclusiv pe 31, noaptea. Nu există concediu. Nu glumesc și nu exagerez.
O.S.P.: Deci concediu legal de odihnă, în Japonia, nu există la muzicieni, cel puțin.
C.M.: Nu există. Poți să-ți iei liber dacă vrei, când vrei... Să faci rotație cum ar veni. Iar eu la fel, am avut ani de zile în care nu am avut nici o zi liberă, dar nu m-a deranjat.
O.S.P.: Așa cum am spus, la începutul acestui interviu, am stat de vorbă cu japonezul Ciprian Marinescu, care doar arată altfel, în interior este japonez.