Procurorul general al Californiei dă în judecată administraţia Trump pentru desfăşurarea „ilegală” a Gărzii Naţionale în Los Angeles
0Procurorul general al Californiei, Rob Bonta, a declarat luni că va da în judecată administraţia Trump pentru desfăşurarea în weekend a sute de membri ai Gărzii Naţionale în Los Angeles.

Procurorul critică decizia președintelui SUA de a desfăşura sâmbătă, 7 mai, 2.000 de membri ai Gărzii Naţionale a statului, considerând-o inutilă şi a reprezentat o „încălcare” a autorităţii guvernatorului Gavin Newsom, potrivit News.ro.
Procurorul general va solicita instanţei să constate că ordinul lui Trump a fost ilegal.
„Preşedintele încearcă să producă haos şi criză pentru propriile sale scopuri politice. Controlul federal asupra Gărzii Naţionale din California este un abuz al autorităţii preşedintelui în temeiul legii - şi nu este un abuz pe care îl acceptăm cu uşurinţă. Cerem unei instanţe să pună capăt acestui ordin ilegal şi fără precedent”, a declarat Bonta.
Procurorul general californian a susţinut, de asemenea, că măsura a privat statul de resurse cruciale în sezonul incendiilor de vegetaţie şi că administraţia „a călcat în picioare suveranitatea statului” California.
El a acuzat că „protestele se disipaseră şi străzile erau liniştite” înainte ca trupele să sosească duminică dimineaţa şi să „reaprindă” tensiunile.
Mii de persoane din Los Angeles, înfuriate de decizia lui Donald Trump de a solicita garda națională a statului lor, au invadat duminică noaptea străzile din jurul primăriei și tribunalului federal. Au fost trase gaze lacrimogene împotriva mulțimii.
Aproximativ 60 de persoane au fost arestate și trei ofițeri au fost răniți în urma tulburărilor de duminică din San Francisco, a anunțat poliția într-un comunicat.
Departamentul de Poliție din San Francisco a declarat că indivizii au devenit „violenți și au început să comită infracțiuni, de la agresiune la vandalism și daune materiale” duminică seara, determinând departamentul să declare o adunare ilegală într-o anumită zonă.
„Mai multe persoane au rămas și au continuat să se angajeze în activități ilegale”, inclusiv vandalizarea clădirilor și a unui vehicul de patrulare.
Doi ofițeri au suferit răni care nu le pun viața în pericol, iar unul a fost transportat la un spital local.